Alunia

Asociația producătorilor de alune
Progresul autentic implică muncă, competență, perseverență și nu în ultimul rând, conlucrare. Identificarea potențialului pe care România, dar și regiunea din care face parte țara noastră, îl au vis-a-vis de favorabilitatea solurilor în vederea cultivării acestora cu diferite specii pomicole, dar mai exact, cu multitudinea soiurilor de alun, ne-a determinat ca dincolo de o acțiune individuală, demarată în anul 2018, să punem bazele și unui demers colectiv, urmărind creșterea bunăstării societății și stimularea evoluției acesteia. Din punerea în practică a ideii noastre, s-a născut ALUNIA - Asociația Producătorilor de Alune, având la bază, dincolo de valori și principii solide, o serie de beneficii care, pe de-o parte fundamentează colaborările noastre viitoare, iar pe de altă parte conturează liantul viu, integru și vibrant pe termen lung.
Fiind promotori ai transparenței, dorim ca încă de la început să punctăm succint obiectivele, pe care le au în vedere membrii comunității ALUNIA:

Organizarea rețelei de testare științifică independentă a diferitelor soiuri de alun în România;

Transferul de know-how (asistență tehnică) pentru cultivatorii de alune;

Acordarea consultanței tehnico-economice către fermieri, în privința culturii alunului;

Asigurarea desfacerii materiei prime, prin parteneriate de lungă durată;

Informarea periodică prin intermediul unor seminarii tematice;

Dezvoltarea și întărirea legăturilor prin seri de socializare și evenimente recreative.



Dacă dorești să faci parte din rândurile noastre, te invităm la o discuție, pe care o poți programa la adresa e-maiul contact@alunia.ro .